Pornind de la viziunea "companiei care se conduce singură" (autor: Florian Schnitzhofer), Röhe face un pas decisiv mai departe: el examinează modul în care reziliența poate fi ancorată sistematic și poate fi măsurată pentru a face companiile rezistente la crize pe termen lung.
Mai mult decât simpla gestionare a riscurilor
O idee centrală a cărții este că reziliența este mai mult decât simpla gestionare a riscurilor. În timp ce analizele de risc se concentrează adesea asupra trecutului și se limitează la probabilități, Röhe pledează pentru o înțelegere mai largă, care să includă și riscurile rare, așa-numitele "riscuri fat-tail". Companiile nu ar trebui doar să reacționeze cu reziliență, ci și să învețe din crize și să își sporească competitivitatea.
Modele și instrumente pentru practică
De remarcat este "Roata câștigătoare" pe care a dezvoltat-o, un model care se concentrează pe patru dimensiuni - autonomie, durabilitate, umanitate și reziliență. Acesta servește atât ca un instrument intuitiv de reflecție, cât și ca un sistem de măsurare care vizualizează punctele slabe și potențialul de dezvoltare. Această bază teoretică este ilustrată prin numeroase studii de caz, de exemplu din sectorul financiar, unde platformele digitale au contribuit la menținerea operaționalității în timpul pandemiei.
Un aspect practic important al cărții este conceptul de tablou de bord al rezilienței. Această aplicație este concepută pentru a permite managerilor de companii să obțină în orice moment informații despre reziliența organizației lor, să evalueze amenințările și să inițieze măsurile adecvate. Röhe face astfel o punte între teoria abstractă și practica concretă de management.
Puncte forte și puncte critice
Punctele forte ale cărții constau în mod clar în abordarea sa holistică și în caracterul său practic. Röhe combină descoperirile științifice cu instrumente practice care sunt direct aplicabile. Accentul său pe formele digitale și automatizate de afaceri, care ridică noi provocări pentru reziliență, este deosebit de valoros.
Într-o notă critică, viziunea pare uneori foarte ambițioasă. Perspectivele pentru anul 2035 și imaginea companiei care se conduce singură pot părea mai degrabă speculative pentru unii cititori. În plus, întrebările privind dimensiunea etică a automatizării și consecințele sociale trec adesea în plan secund.
Cu toate acestea, în ansamblu, The Resilient Company aduce o contribuție importantă la literatura actuală de management. Ea demonstrează în mod impresionant că reziliența nu este un cuvânt la modă, ci o necesitate strategică. Pentru managerii care doresc să își facă organizația rezistentă la crize, cartea oferă impulsuri valoroase, modele practice și un mesaj clar: numai cei care își dezvoltă în mod sistematic reziliența vor supraviețui într-un viitor imprevizibil.
